BUN VENIT IN LUMEA
noodle pack

Suntem incantati sa iti prezentam povestea noastra!

 

Viziune

Ne-am propus să setăm un standard înalt prin crearea de produse de calitate superioară.

 

Ne dorim să fim lider de piață, tratând clienții, furnizorii și angajații noștri cu respectul cuvenit, depășindu-le așteptările, cu scopul declarat de a ajuta la crearea unei lumi mai bune, pornind de la comunitățile locale în care Noodle Pack este prezent.

Misiune

Ne propunem să oferim o experiență culinară asiatică specială, bazată pe Noodle, prin bogăția și varietatea gusturilor alese cu grijă, care să redea bucuria prânzurilor în oraș și ușor de digerat.

Ingredientele folosite, pregătirea produselor sub ochii clienților și sortimentele oferite garantează o plăcere pentru priviri, dar și pentru papilele gustative.

Valori

1. promisiunea noastră: BUCURIA CLIENȚILOR 

Satisfacția clienților e busola care ne ghidează fiecare alegere. Afacerea noastră a crescut susținut pentru că fiecare ingredient – importat din Asia sau produs local – e de cea mai înaltă calitate.

Produsele asiatice, legumele proaspete și carnea de la producători locali, toate sunt alese cu rigurozitate și pregătite cu îndemânare, atenție și pasiune pentru servirea clienților. Sosurile speciale, marca Noodle Pack, întregesc rezutatul delicios.

Fiecare client va primi cu bucurie porția savuroasă de sănătate!

 

2. țelul nostru: OAMENII, ÎN PRIMUL RÂND

Am clădit o afacere având în minte un țel: beneficii pentru toți cei implicați. Credem că succesul nostru se datorează respectului pe care îl avem pentru clienți, angajați, furnizori, comunități. Mai credem că integritatea și sinceritatea în relație cu toți partenerii sunt esențiale pentru succesul afacerii noastre.

 

3. motivația noastră: ÎNCREDEREA

Zi de zi, muncim să îmbunătățim produsele și serviciile noastre. Ne asumăm cu seriozitate și perseverență obiectivul de a oferi mâncare sănătoasă, preparată cu grijă și respectarea tuturor standardelor de igienă. Curățenia absolută și transparența în operațiunile propriu-zise din restaurantele noastre sunt dublate de aceeași onestitate și integritate în ce privește relaționarea cu clienții și partenerii noștri de afaceri.

Zi de zi, ceea ce ne motivează e să știm ca eforturile noastre sunt răsplătite cu încrederea clienților noștri.

Istorie

Aventura noastră a început în 2015, când, în timpul unor vizite de afaceri în Austria, am avut surprinzătoarea experiență de a savura acest sortiment de noodle la pachet. Deținătorul unei mici afaceri bazate pe gastronomia asiatică ne-a inspirat, alături de produsul gustos și ușor, să aducem ideea și în România. O totală noutate pe piața locală, conceptul și-a găsit prima locație: Baia-Mare. A urmat dezvoltarea și extinderea în alte orașe ale țării: Clujul cu două locații (strada pietonală Eroilor și Iulius Mall).

 

Clienții fericiți și cerințele de a extinde experiența Noodle Pack și în alte localități ne-au făcut să accelerăm dezvoltarea conceptului. Astfel că, în 2016 am deschis primele două locații din Timișoara (al treilea oraș ca mărime din țară) – Iulius TM și Shopping City. Au urmat Iași (al patrulea oraș ca mărime din țară), cu locația Iulius Mall, Târgu Jiu și București – Veranda Mall.

În timpul verii aceluiași an, am adus conceptul inovator Noodle Pack în 4 festivaluri Street Food în diferite orașe din țară, unul dintre ele fiind în capitală.

 

În 2017, am menținut tendința de creștere: un nou punct de lucru în VIVO Cluj. De asemenea, am făcut un pas important colaborând cu lanțul de retail Kaufland, prin care am deschis prima locație în noul concept de Food Court din Kaufland Barbu Văcărescu (București). Plănuim să deschidem împreună cel puțin 10-15 locații în următorii 5 ani.

Am participat la nouă evenimente Street Food în țară, iar în toamnă am participat și la Toamna Orădeană. Ne-am urmat clienții la evenimente cu renume internațional ca Untold, Jazz in the Park Cluj, dar și la evenimente corporate ale unor multinaționale.

 

Pe plan local am dat curs solicitărilor clienților noștri și am deschis serviciul de Home Delivery.

 

Am încheiat 2017 cu 11 locații și considerăm că business-ul Noodle Pack a ajuns la o maturitate relevantă pentru piața românească. Astfel, am început demersurile pentru a franciza afacerea, în urma solicitărilor de francizare pe plan național și internațional.

Până la finalul anului 2020, strategia noastră de business prevede deschiderea a 50 de restaurante în România și prezența pe cel puțin trei piețe internaționale, cu atât mai mult cu cât avem deja discuții despre Master Franciza în Spania.

Video

Marian Chiorean

Manager operational

operatiuni@noodlepack.ro

Madalin Potoroaca

Manager de franciza

franciza@noodlepack.ro

Irina Ceaia

Responsabil calitate

sugestii@noodlepack.ro
IN ZILELE DE 24, 25, 26, 31 DECEMBRIE RESPECTIV 1-2 IANUARIE, SERVICIUL DE DELIVERY NU VA FI DISPONIBIL. VA MULTUMIM.
Hello. Add your message here.